Despre fructe si smecherii

Lui Mihai ii plac strugurii si nu-i plac capsunile, lui Ciprian ii plac capsunile si nu-i plac strugurii. Astazi am cumparat si struguri si capsuni si, cu gandul sa ii fac sa manance si fructele care nu le plac, mi-am pus smecheria la contributie.

Pentru ca le plac jocurile, le-am propus un joc. Jocul ar fi fost in felul urmator: legati la ochi ei trebuia sa recunoasca diferitele fructe doar dupa gust. Cu ocazia asta Mihai ar fi gustat capsunile si Ciprian ar fi gustat strugurii. Sansele sa le placa, dupa ce le-au gustat ar fi fost mai mari.

Cand le-am propus jocul Ciprian a avut un comentariu: „nu vreau sa joc pentru ca stiu eu ca o sa vreti sa-mi dati sa mananc struguri. ”

Mda…incercam sa vand castraveti gradinarului.

Pana la urma, desi n-am mai jucat jocul, au acceptat fiecare sa guste din fructul despre care ziceau ca nu le place. Ciprian din temeritate, Mihai tentat de zaharul in care putea sa inmoaie capsuna.

Declaratie de dragoste

Mihai catre Ana: Mami, te iubesc pana la ultima planeta de la soare!

Cand a auzit ca vreau sa scriu despre declaratia lui pe Facebook a zis sa pun si o poza cu sistemul solar si o linie de la soare pana la ultima planeta. Probabil ca ca inteleaga toata lumea la ce se refera.

Mihai e foarte interesat de spatiu, planete, cosmonauti. De la biblioteca isi aduce numai carti pe tema asta.

Ce mai intreaba copiii

In fiecare săptămână, fiecare dintre ei poate să împrumute de la bibliotecă maxim 3 cărţi. În ultima vreme şi-au luat cărţi cu sistemul solar şi cosmonauţi.

Aseară în timp ce le citeam Mihai m-a întrebat: De ce toate costumele cu care ies astronauţii în spatiu sunt albe şi nu au şi altă culoare?

Habar n-am avut ce să-i răspund şi până să mă întrebe nu m-am gândit niciodată la asta. Ce bine e că avem copii să ne pună pe gânduri!

In engleza si romana

La scoala învaţă limba engleză în timpul orelor şi maghiară în pauze de la colegi. Aşa se face că din când în când ne mai răspund cu câte un Igen sau Nem la întrebări.

Invăţătoarea lor ne spune entuziasmată despre cât de repede invaţă cuvinte în engleză şi că au început să formeze deja propoziţii.

În seara asta, Ciprian mi-a spus: I don’t like you daddy! L-am întrebat de ce a zis asta şi mi-a răspuns: pentru că îmi place de tine. Da, dar de ce ai zis că nu îţi place de mine. Ciprian: pentru că îmi place şi nu îmi place de tine.

Ceva mai devreme, Mihai a simţit miros de ebonită arsă şi a venit să ne anunţe: miroase a fir ars.

Prima zi de scoala

Pe 24 august 2011, Mihai şi Ciprian au început şcoala. Suntem în Budapesta pentru 10 luni şi unul dintre lucrurile care ne bucură e că ei au ocazia să meargă în timpul ăsta la şcoala americană (International Christian School of p Budapest).

I-am pregătit cum mult timp înainte, am fost împreună să le cumpărăm ghiozdane (aproape cât ei de mari), le-am spus că vor învăţa multe lucruri noi, că va fi cineva care să îi inveţe lucruri noi, că îşi vor face prieteni.

I-am dus dimineaţa la şcoală cu inima strânsă, i-am lăsat cu învăţătoarea care vorbeşte doar engleză (şi ceva rusă) şi cu colegii lor dintre care unul jumătate român, jumătate american şi restul maghiari.

Am plecat acasă şi am fost doi părinţi cu sentimente amestecate. Nu e nimic care te pregăteşte pentru momentul în care realizezi că nu mai eşti singurul care are ceva de spus în viaţa lor. Îi încredinţezi de bună voie altora pentru o perioadă limitată de timp şi ei au experienţe la care tu ca părinte nu ai acces decât prin intermediul lor. În fiecare zi când se întorc acasă îi întrebăm disperaţi ce au făcut, cu cine au vorbit, unde au fost. Sunte morţi de curioşi cum comunică cu colegii, cum înţeleg ce au de făcut din moment ce învăţătoarea le vorbeşte numai în engleză.

Într-una din zile au venit şi ne-au spus că au fost la „biserica de copii”. I-am întrebat de unde ştiu că era biserică? N-au ştiut ce să răspundă, dar au zis că ştiu. Odată pe săptămână au program de capelă. Ciprian ne-a povestit până la urmă că au cântat un cântec cu „bătut din palme”. Când l-am întrebat cum e cântecul, n-a vrut să îl reproducă, dar ne-a explicat: sunt trei cântece cu bătut din palme pe care le cântam când eram de 3 (ani). Ia cântă-l pe primul!

Ce înseamnă dragostea

Aseară am vorbit cu copiii despre dragoste. Le-am spus despre faptul că Dumnezeu ne iubește, că noi îi iubim pe ei, etc. Apoi i-am întrebat în ce fel văd ei că le arătăm dragoste.

Mihai: Când ne ascultați, când ne ajutați când ne rănim și când ne dați mâncare bună pentru burtica noastră

Ciprian: Când ne ascultați, când îmi cumpărați dulciuri sau cadouri și când ne dați mâncare bună pentru noi

Am vrut să știu la ce se referă când zic că îi ascultăm și pentru că nu au vrut să răspundă la întrebare am făcut un artificiu. Arătătorul de la mana stângă înseamnă că ascultăm când vorbesc cu noi, arătătorul de la dreapta înseamnă că ascultăm de rugămințile lor, respectiv facem ce ne cer. Amândoi au ales arătătorul de la stânga.

In maghiara si romana

Suntem in Ungaria pentru 10 luni și începem să ne adaptăm. Mihai și Ciprian sunt puțin confuzi cu privire la limba vorbită aici. Deși stăm în Ungaria vorbim mai mult în engleză.
Proprietarii casei în care stăm și-au adus nepoatele în vizită și copiii au vrut să se joace împreună. Problema a intervenit când au văzut că nu reușesc să se înțelegă deloc.

Soluții

Mihai: Vrei să îți arăt cum se vorbește în română? Uite așa.
Ciprian: Dacă nu știi să îmi spui în română, arată-mi prin semne

Alte smecherii de-ale lui Ciprian

Că e o mare diferenţă între Mihă şi Cipi am mai spus-o, că Mihai e mai liniştit dar mai încăpăţânat când are el chef şi că Cipi e un mare şmecher dar fără răbdare, iaraşi am mai zis-o. De exemplu Mihai are răbdare să citească propoziţii, Cipi vrea să ghicească ce scrie.

Acum câteva zile, pentru că nu voiam să îi dau ce cerea, Mihai m-a întrebat: Vrei să plâng? Eu i-am zis: puţin. El: Bine, atunci n-o să plâng. Ciprian e un negociator fantastic, negociază chiar şi când nu are nimic de oferit.

În ultima vreme Cipi a avut o cascadă de replici şi smecherii. O să le pun aici pentru posteritate.

Cu mare generozitate acum vreo 2 zile Cipi îmi oferea bomboane…din cutia fratelui său.

Pentru că nu a ascultat în parc, în drum spre casă il anunţam că mă gândesc la o pedeapsă potrivită pentru neascultarea lui. Ciprian a avut următoarea reacţie: Ce zi urâtă, tata!

După ce a dus o muncă de convingere extraordinară să mă convingă să îl las să doarmă pe jos, când credeam că l-am convins, Cipi s-a întors pentru repriza a doua: Tati, dacă mă laşi să dorm pe jos, îţi voi da ceva ce îţi place ţie. Mai târziu mi-a adus o maşinuţă.

După ce a zăpăcit-o pe Ana cu nu ştiu ce chestie, Cipi a anunţat-o: Mami, nu te mai bat la cap cum te-am bătut pânăacum. Te las să te gândeşti. Hai, te-ai gândit acum?

Într-o zi, după ce se luptaseră pentru o tricicletă, când Mihăiţă se resemnase şi se juca la calculator, Cipi a vrut să plece cu Ana în altă cameră, dar n-ar fi vrut să îşi piardă locul pe tricicletă. În primă instanţă a vrut să-i spună lui Mihă să nu îi i-o ia, dar s-a oprit la mijlocul propoziţiei şi a schimbat tactica. Pentru că Mihai se juca la calculator, l-a întrebat: Mihă, ţie îţi place ce faci? Când  s-a convins că Mihai e suficient de interesat de jocul de pe calculator, Ciprian a plecat liniştit cu Ana.

În seara asta, înainte de culcare Cipi mi-a zis: I love you too, honey!

 

Citit si smecherit

Ciprian și Mihai au învățat literele mari de tipar de mai mult timp. Chiar de pe la 2 ani îi interesau literele și Ana i-a ajutat. In privința literelor mici de tipar, habar n-avem cum le-au învățat.

Aici Mihăiță citește câteva cuvinte scrise și cu litere mari și cu litere mici. Ana a stat cu el pentru că îl distra chestiunea.

Și acum Ciprian

Am zis de câteva ori că Ciprian are în față o promițătoare carieră de avocat (și o dovadă mai veche). Are o minte plină de șmecherii că ne lasă mască. Mă rog, unii dintre noi se mai și sperie de perspectivă.

Tot voia să îl convingă pe Mihai să îi dea un medalion. Pentru că Mihai a refuzat, Cipi a venit cu următoarea schemă. L-a convins pe Mihai să-mi dea mie medalionul. Mihai a fost de acord, Ciprian mi l-a adus și apoi m-a rugat să i-l dau lui. Eu n-am știut povestea și i l-am dat.

Apoi a venit Mihaita să mă lămurească și să facă scandal. 🙂